Într-un interviu acordat publicației Ziarul Financiar, în cadrul suplimentului “Investiții”, Cristian Mătășel – Director General METIGLA România, a vorbit despre planurile companiei pentru perioada 2025-2026, precum și despre direcțiile strategice incluse în cadrul METvision 2030.
Interviul evidențiază modul în care METIGLA continuă să investească în tehnologii verzi, digitalizare, dezvoltare locală și internațională, consolidându-și astfel poziția de lider în industria soluțiilor metalice sustenabile.
Investiții strategice până în 2030
Pentru perioada 2025-2026, METIGLA continuă un amplu program de dezvoltare început odată cu lansarea strategiei METvision 2030, care prevede investiții totale de 15 milioane de euro până în 2030.
“Principalele noastre direcții vizează digitalizarea completă a fluxurilor de producție, creșterea gradului de automatizare, extinderea capacității de producție în segmentele de panouri termoizolante și soluții solare integrate, precum și modernizarea logisticii și a sistemelor IT”, a declarat Cristian Mătășel, Director General METIGLA, în interviul acordat pentru Ziarul Financiar.
În același timp, compania investește în dezvoltarea infrastructurii de sustenabilitate, cu obiectivul de a utiliza 100% energie verde până în 2026.
Investiții în oameni și inovație locală
La nivel local, METIGLA are în prezent 130 de angajați, cu o medie de vechime de peste 9 ani.
Investițiile planificate pentru următoarea perioadă vor susține crearea de noi roluri în zona de mentenanță tehnologică, digital & customer experience, reflectând angajamentul companiei de a investi constant în oameni, tehnologii și know-how.
“Pentru noi, investițiile nu înseamnă doar echipamente sau tehnologii, ci și oameni. Fiecare proiect din strategia METvision 2030 are în centru ideea de progres sustenabil și dezvoltare pe termen lung”, mai subliniază Directorul General METIGLA.
Cristian Mătășel a mai atras atenția și asupra importanței unui cadru fiscal stabil și predictibil, esențial pentru companiile care produc local și reinvestesc profitul în România:“Măsuri precum deduceri fiscale pentru investiții verzi, tehnologii cu emisii reduse sau digitalizare ar putea accelera semnificativ transformarea industriei construcțiilor și tranziția către energie regenerabilă.”
Viziune pe termen lung
Prin investițiile în tehnologii verzi, procese de robotizare și produse inovatoare – de la acoperișuri cu celule fotovoltaice integrate (Falț Solar) la panouri termoizolante cu vată minerală- compania noastră contribuie activ la modernizarea infrastructurii rezidențiale și de producție din România.
Nu în ultimul rând, prin strategia METvision 2030, METIGLA își reafirmă angajamentul față de o industrie a construcțiilor mai sustenabilă, inovatoare și conectată la standardele europene.
Interviul acordat publicației Ziarul Financiar de către Cristian Mătășel subliniază nu doar planurile noastre de investiții, ci și viziunea pe termen lung asupra dezvoltării economice și industriale a României.
Interviul poate fi accesat integral pe portalul zfcorporate.ro.
https://www.zfcorporate.ro/business-construct/cristian-matasel-director-general-producatorului-metigla-romania-22938857